CURCAN FRIPT

By : | 0 Comments | On : mai 24, 2010 | Category : Retete Diverse

Se curăţă curcanul, se spală în mai multe ape. Se scurge bine, se sărează şi se lasă astfel să stea o oră. De obicei se taie vârful aripilor şi picioarele, din care se pregătesc, împreună cu măruntaiele, piftii sau altă mâncare. Se aşază într-o tavă potrivită ca mărime, cu 2 — 3 linguri de apă şi o lingură de untură, se dă la cuptor. Se unge mereu cu sosul din tavă. La început se lasă focul mai mic, ca să se frăgezească cu încetul, apoi se iuţeşte focul, iar curcanul se unge cu puţin ulei amestecat cu rom, sau numai cu untură — nu însă cu aceea din tavă — pentru ca să se rumenească. Cu jumătate de oră înainte de a fi gata, nu se mai unge de loc. Un curcan potrivit de mare se ţine circa două ore şi jumătate la cuptor. Curcanul fript este tăiat pe fund. Se desprind piciorul şi aripa de la încheietură, iar pieptul se taie în felii subţiri, puţin oblice pe coşul pieptului. Se aşază frumos pe farfurie. Se scurge grăsimea din tavă, sosul rămas se lasă să dea câteva clocote cu o lingură de apă, se strecoară, se serveşte în sosieră. Tot atât de gustos este şi curcanul servit rece.

IasiPapa, mananca sanotos…Pofta buna!

Share This Post!

Lasă un răspuns