GOGOŞI CU DULCEAŢĂ (CRAFLE)

By : | 0 Comments | On : iunie 19, 2010 | Category : Retete Diverse

500 g făină, 50 g zahăr, 50 g unt, 4 gălbenuşuri, 25 g drojdie, 1/2 linguriţă sare, vanilie sau vanilină, lapte cât se cere.

Se moaie drojdia cu puţin lapte cald şi se amestecă cu 2 — 3 linguri de făină, astfel încât să se obţină o cocă groasă ca o smântână. Se lasă la cald să dospească. Separat, în vasul în care se frământă aluatul, se freacă gălbenuşurile cu sarea, apoi cu zahărul. Se pune plămădeala şi se frământă, adăugând alternativ făină şi lapte călduţ, până ce este cuprinsă toată făina. Coca trebuie să fie moale, însă nefrământată (lapte se pune cât cere făina). Când se desprinde aluatul de pe mână, se adaugă untul topit cald, câte puţin, frământând până ce aluatul face băşici. Se lasă să crească la cald. Când aluatul a crescut, se frământă din nou, ca să dea înapoi, şi se răstoarnă pe masa de aluat presărată cu făină. Se împarte în două şi se întinde o foaie groasa de 1 cm. Se înseamnă pe jumătate din foaie, cu o formă de tablă, ronduri de circa 6 cm diametru (fără să se taie) şi pe fiecare rond se pune câte un bob de vişină din dulceaţă (boabele de vişine se ţin câteva minute pe maşină, într-o tăviţă, ca să se scurgă zeama din ele) sau puţină marmeladă cu un cornet. Din cealaltâ jumătate de foaie se taie, cu aceeaşi formă, rondele care se aşază peste dulceaţă sau marmeladă şi se apasă împrejur cu degetul ca să se lipească (să nu aibă făină între ele). Când sunt acoperite toate, se taie din nou cu aceeaşi formă, pătrunzând complet aluatul. Se aşază gogoşile pe un şervet presărat cu făină, se acoperă cu alt şervet şi se lasă la cald să crească. Se întinde apoi a doua bucată de aluat şi se fac gogoşile la fel. Se încinge untura, într-o cratiţă încăpătoare. Se pun gogoşile pe rând în untură fierbinte, cu faţa în jos. Se întorc cu o sârmă rotundă, să se prăjească frumos şi pe cealaltă parte. Se scot pe un grătar de sârmă, ca să se scurgă untura. Se presară zahăr vanilat. Gogoşile sunt reuşite când sunt rumene-aurii, cu margine albă împrejur. Untura trebuie să fie potrivit de încinsă; dacă este rece se îngreunează gogoşile, dacă este prea fierbinte, se prăjesc prea repede şi rămân crude înăuntru.

Ia(si)Papa, mananca sanotos…Pofta buna!

Share This Post!

Lasă un răspuns