Hreanul (Armoracia rusticana)

By : | 0 Comments | On : iulie 1, 2011 | Category : Condimente si Plante Aromate, Plante Medicinale

hrean

Cunoscut și sub numele de usturoi, rădăcină-sălbatică, tormac, este o plantă legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentație drept condiment), cu frunzele mari și cu flori albe. Se presupune că hreanul este originar din sud-estul Europei și din vestul Asiei, însă în prezent este popular în toată lumea. Poate atinge până la 1,5 metri înălțime și este cultivat în special pentru rădăcina mare și albă, însă chiar și frunzele sale sunt comestibile.

Tratamente naturiste cu hrean

Hreanul pe lângă întrebuințarea în alimentație este și un bun medicament, fiind utilizat în tratamentul afecțiunilor renale, reumatismului, bronșitei, afecțiunilor dinților (parodontoză), bolilor de inimă, inflamațiilor articulare, sinuzitei, paraziților intestinali.

Hreanul are multe calități terapeutice, fiind utilizat și la stimularea poftei de mâncare, tratarea gastritei și echilibrarea tranzitului intestinal. Această plantă medicinală se recomandă a se consuma proaspăt, sau ca principal ingredient în prepararea anumitor produse naturale (exemplu: tinctura de hrean).

Descrierea condimentului : Radacina de hrean intacta nu este prea aromata, dar taiata, tocata si, in special, data prin razatoare, are un miros foarte puternic, iute si lacrimogen. Mirosul nu este totusi stabil, el pierzandu-se dupa 10-20 de minute.

Hreanul japonez, numit wasabi, este aproape identic ca gust, doar ceva mai puternic. Din cauza diferentei de pret, ceea ce se vinde drept wasabi in multe restaurante si magazine, este de fapt hrean cu coloranti verzi.

Pregatire si depozitare : Radacina de hrean intreaga poate fi pastrata in frigider timp de cateva saptamani. Cel mai adesea hreanul este stocat dat prin razatoare si amestecat cu ulei si otet. In aceasta forma rezista bine cateva luni, daca este pastrat in recipiente ermetice, la adapost de aer si de lumina. Daca, dupa ce este ras, nu este amestecat imediat cu otet, hreanul ia o culoare bruna si isi pierde iuteala, capatand in schimb un gust amarui, neplacut.

Utilizari culinare : Istoria hreanului incepe cu peste 3.000 de ani in urma, cand era utilizat deja ca afrodisiac, ca tratament contra reumatismului si drept condiment.

Consumul de hrean s-a generalizat din Europa de est, centrala si de nord abia in timpul Renasterii. In Anglia, de exemplu, a inceput sa patrunda abia dupa 1600, fiind la inceput consumat doar de clasele de jos ale societatii engleze. In America de nord a ajuns abia pe la 1800.

Hreanul este utilizat crud, dat prin razatoare, si consumat alaturi de carnefiarta, afumata sau fripta. Din cauza faptului ca aroma sa este foarte volatila, hreanul este utilizat mai ales la mancaruri calde, la care este adaugat imediat, inainte de a se servi la masa.

In Austria hreanul proaspat ras este amestecat cu mar ras si mancat alaturi de carne. Aceasta mixtura, ”Apfelkren”, poate fi pastrata cam o zi fara a-si pierde aroma.

Hreanul este folosit si la prepararea tipurilor picante si iuti de mustar. Primul sortiment de mustar amestecat cu hrean a fost, se pare, mustarul de Tewkesbury, creat in Anglia medievala, foarte apreciat de marele Shakespeare. Exista, de fapt, nenumarate variante de maioneza, sau sosuri derivate din ea, care contin hrean.

Share This Post!

Lasă un răspuns