Maghiranul (Origanum majorana, Lamiaceae)

By : | 0 Comments | On : iunie 30, 2011 | Category : Condimente si Plante Aromate, Plante Medicinale

maghiran

Descrierea plantei si cultivare : Maghiranul este o planta perena cu tulpini inalte, patrate, de culoare rosiatica. Frunzele sunt ovale, de culoare verde inchisa si cu nervuri puternic reliefate. Atat frunzele cat si tulpinile sunt dotate cu glande. Florile sunt mici, de culoare lila, grupate in ciorchini desi. Fructul consta in patru boabe. Toate partile constituente ale maghiranului sunt puternic aromate. Descrierea condimentului : Frunzele de maghiran se utilizeaza proaspete sau uscate. Se comercializeaza si sub forma de pudra, de culoare galbuie, obtinuta prin macinarea fina a frunzelor uscate.

Maghiranul este foarte aromat si are un gust usor amarui. Aroma este diferita de cea a rudei sale botanice, oregano.

Pregatire si depozitare : Maghiranul se poate creste usor in curte, asa ca frunzele proaspete nu sunt greu de procurat. Cand cumparati maghiran proaspat, aveti grija ca frunzele sa fie foarte intens colorate in verde si sa nu fie pleostite

Maghiranul se poate pastra in frigider cateva zile. Durata de depozitare se poate prelungi, daca se pun tulpinile intr-un pahar cu apa, totul ambalat cu grija intr-o punga de plastic.

Frunzele proaspete se pot congela. Frunzele se spala si se usuca, se desprind de pe tulpini si se pun in pungi de plastic, cu grija, pentru a nu le strivi sau indoi, la adapost de aer. Nu este nevoie sa fie dezghetate inainte de folosire. Congelat, rezista aproape un an.

Pentru a usca frunzele proaspete, atarnati tulpinile intr-un loc intunecos, cu ventilatie buna. Odata uscate frunzele trebuiesc ferite de aer si lumina. Rezista astfel cca 6 luni.

Origine : Maghiranul este originar din Asia Mica. Fiind un condiment foarte popular este cultivat nu doar in tarile mediteraneene, ci si in centrul si estul Europei, desi calitatile cele mai bune de maghiran necesita un climat calduros. Etimologie : Maghiranul provine din latinescul ”amaracum” derivat si el din grecescul ”amarakos”. Originea denumirii grecesti nu este cunoscuta cu precizie. O presupunere ar fi ca provine din sanscrita (”maruva”).

Denumirile maghiranului in limbile europene moderne provin din ”amaracum”. Exemple: ”mairunas” in lituaniana, ”merian” in norvegiana, ”marjolaine” in franceza, ”mazuran” in croata, ”marjoram” in engleza, ”maggiorama” in italiana, ”matzourana” in greaca , ”mayoran” in ebraica etc.

Utilizari culinare : Maghiranul, ca si tarhonul (cu care nu este inrudit botanic), este un condiment care, pe de-o parte are nevoie de un climat cald pentru a-si dezvolta aroma, pe de alta parte si-o pierde cand este uscat. In ciuda acestor dezavantaje este o iarba aromatica foarte importanta in bucatariile europene.

Maghiranul uscat este utilizat alaturi de cimbru la prepararea industriala a carnatilor (in Germania exista o varietate de carnati ”Wurstkraut” – carnati cu ierburi aromate).

Maghiranul poate fi combinat foarte bine cu dafin, ienupar, piper negru, cimbru. Condimentul poate fi folosit la asezonarea mancarurilor robuste de legume (varza, cartofi).

Maghiranul proaspat este popular in stilurile culinare sud europene. El face parte din amestecul francez ”fines herbes” si este recomandat alaturi de carnea de peste. In general se adauga in mancaruri inainte ca acestea sa fie servite. Doar in mancarurile cu arome mai putin subtile (cum ar fi sosurile italienesti de rosii cu usturoi) maghiranul poate fi substituit cu oregano.

In vestul Asiei (mai ales in Iordania, Liban si Israel), o ruda locala a maghiranului este folosita la aromatizarea carnii de miel si oaie si a painii. Acest tip de maghiran are aroma undeva intre maghiranul obisnuit si oregano. In zonele natale aceasta planta este numita ”zahtar”. In Iordania, este utilizata pentru prepararea unui amestec de condimente cunoscute sub acelasi nume.

Bucataria georgiana, caracterizata prin utilizarea ierburilor aromate, utilizeaza maghiranul la prepararea amestecului ”khmeli-suneli”, folosit la asezonarea multor mancaruri si la prepararea multor sosuri pentru care bucataria georgiana este vestita. Aceste sosuri sunt preparate din ierburi uscate, fructe acrisoare si alune.

In Abhazia, pasta condimentata ”adzhika” este preparata din ardei iuti, telina, coriandru, usturoi si khmeli-suneli. Adzihka se serveste alaturi de carne fripta.

Share This Post!

Lasă un răspuns