NUTRIŢIA si importanta ei!

By : | 0 Comments | On : iulie 11, 2011 | Category : Articole

nutritia

Nutriţia este specialitatea care se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul bolilor ce au ca şi consecinţă un dezechilibru între nevoile normale ale organismului şi starea actuală, precum şi cu elaborarea intervenţiilor de nutriţie pentru alte afecţiuni (gastroenterologice, cardiovasculare, renale etc.). Printre bolile de nutriţie care justifică solicitarea unui consult la cabinet se numara: supraponderea şi obezitatea, subponderea, diabetul zaharat (insulinotratat sau nu), dislipidemiile, bolile endocrinologice, cardiovasculare, reumatologice cu indicaţie de scădere în greutate, bolile hepatice si renale etc.

Finalitatea unei consultaţii de nutriţie la un cabinet privat sau în cadrul unei clinici de specialitate (diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice) constă în elaborarea unui plan de nutriţie personalizat, care ţine cont de situaţia globală a persoanei care solicită consultul. Aşa-numita “dietă personalizată”, după cum este pe larg promovată online, eventual sub forma unor sfaturi distribuite gratis, face parte din specialitatea oricărui medic specialist nutriţionist, motiv pentru care în foarte puţine cazuri un medic nutriţionist va menţiona în activitatea sa elaborarea dietelor personalizate (aceasta fiind de la sine înţeles, într-un cabinet serios de nutriţie-diabetologie).

Termenul de nutriţie nu este similar cu termenul de “dietetică”, acesta referindu-se la detalierea unui plan nutriţional elaborat de un medic după o evaluare medicală corectă, finalizată cu diagnosticul afecţiunii de bază şi al afecţiunilor asociate.

Nutriţioniştii sunt medici pe a căror parafă puteţi citi “medic specialist, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice”. Pentru detalii referitoare la cabinetele de nutriţie din Cluj, puteţi accesa rubrica CABINET din meniul de sus.

Site-ul NutritionistCluj.Ro este dedicat in primul rand persoanelor interesate de nutriţie, de bolile în care nutriţia joacă un rol important (în primul rând diabetul zaharat), precum şi de cele care caută o informare din surse sigure, din numeroase alte domenii medicale.

Pentru întrebări, atat în domeniul nutriţiei cat si in alte ramuri medicale, puteţi utiliza acest forum, care nu necesită înregistrare prealabilă.

Dr. Adrian Copcea
medic specialist
Diabet zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice
Cluj-Napoca
www.nutritionistcluj.ro

 

Share This Post!

Lasă un răspuns