POALE ÎN BRÂU

By : | 0 Comments | On : iunie 19, 2010 | Category : Retete Diverse

500 g făină, 10 g drojdie (o bucăţică mare cât o nucă), 2 ouă, 1 lingură unt, 1 lingură ulei, lapte sau apă, 1 linguriţă zahăr, sare. Pentru umplutură: 150 g brânză, unt proaspăt cât o nucă, 1 ou, 1 linguriţă făină, 2 linguri lapte, 1 linguriţă zahăr, sare.

Se moaie într-un castron drojdia cu puţină apă abia călduţă. Se pune un pumn de făină cernută, puţin câte puţin, amestecând până se face ca o smântână groasă. Se presară cu făină şi se lasă la cald, ca să crească. Făina rămasă se pune într-un vas mai mare, se face loc la mijloc şi se pun ouăle bătute cu puţină sare, o lingură de unt topit şi una de ulei. Se adaugă şi plămădeala crescută şi se frământă bine de tot, până ce aluatul se desprinde de pe mâini şi dă pe vas. La frământat se pune atâta lapte sau apă călduţă, încît să se obţină un aluat potrivit de moale. Pentru umplutură se frământă separat brânza de vacă sau de oi cu untul, se adaugă ouăle, laptele, făina, zahărul şi sare cât trebuie. Se întind pe rând foi potrivit de groase, se taie pătrate de 15 cm. Se umplu cu brânză, se întorc colţurile spre mijloc, în formă de plic. Colţurile plicului se mai aduc odată către mijloc şi se lipesc bine ca să nu iasă brânza. Se ung pe deasupra cu ou bătut şi se coc în tavă, la foc potrivit. Se servesc calde.

Ia(si)Papa, mananca sanotos…Pofta buna!

Share This Post!

Lasă un răspuns