Prazul (Allium porum)

By : | 0 Comments | On : iulie 1, 2011 | Category : Legume, Plante Medicinale

praz

Prazul este o plantă erbacee, bienală. Prazul este simbolul național al Țării Galilor, fiind foarte renumit și în Oltenia.

Descrierea

Prazul are o tulpină falsă groasă, albă, cu o lungime de până la 70 cm, cu frunze verzi alungite, cu o lungime de până la 50 cm. Bulbul subteran este mic și alungit, cu un diametru de 4 – 9 cm. În cel de-al doilea an înălțimea tulpinii se dublează, iar pe vârful tulpinii apar florile și semințele.

Utilizări medicinale

Prazul este bogat în vitamina C, PP, B6, fier și magneziu.

Prazul poate fi întrebuințat în tratamentul unor diverse afecțiuni: arterioscleroză, acnee, afecțiuni respiratorii, hemoragie nazală, îndepărtarea roșeții tenului, tuse, ragușeală, laringită, faringită, elimină viermii intestinali.

Prazul este un bun laxativ, fiind recomandat persoanelor ce sufera de constipație, este calmant și diuretic. Poate fi utilizat și la îngrijirea părului, pentru oferirea unor reflexe deosebite (decoct de praz).

Descrierea condimentului : Comparativ cu ceapa si usturoiul prazul are un miros si un gust mult mai bland. Pregatire si depozitare : Alegeti prajii care au cca. 2-3 cm diametru si care nu sunt ofiliti. Varfurile trebuie sa arate proaspete si sa nu fie decolorate. Prazul rezista cateva saptamani, daca este tinut la frigider (atentie, are tendinta de a se inmuia daca este ambalat prea strans).

Prazul trebuie spalat pentru a indeparta praful si nisipul care se acumuleaza printre frunze.

Frunzele de praz pot fi consumate crude (singure, sau in salate), sau gatite. Timpul de gatire va varia functie de diametrul tulpinii. Atunci cand tulpina poate fi intepata usor cu varful unui cutit, prazul este gata. Evitati sa o gatiti prea indelungat, caci se intareste.

Utilizari culinare : Prazul are o aroma mai fina si mai rafinata decat cea a cepei sau cea a usturoiului.

Prazul era pretuit de vechii egipteni, greci si romani care au raspandit condimentul in toata Europa. Egiptenii foloseau frunzele de praz (alaturi de usturoi) pentru a imbogati meniul muncitorilor de la piramide. Se socotea ca usturoiul si prazul dau forta si feresc de imbolnaviri.

Peazul este amintit in Cartea Numerelor din Biblie: pe timpul exodului in Egipt evreilor le era dor de trei ingrediente de acasa: castraveti, pepeni si praz.

Se spune ca imparatul Nero consuma cantitati impresionante de praz, asezonat doar cu putin ulei, otet si sare. El considera ca ii calmeaza corzile vocale, asa ca il consuma pentru a-si mentine vocea. Pentru ca numele latin al prazului era “porrum”, imparatul roman era poreclit, ironic, de cei de rand, “porrofagul”.

Romanii au inceput sa-l foloseasca tot mai des, inventand retete care de care mai sofisticate, consemnate de celebra carte a lui Apicius, “De re coquinaria”.

Druizii vechilor celti au marit faima prazului, sustinand proprietatile sale medicinale. Era privit ca un leac impotriva racelii si a durerilor facerii. Era, de asemenea, folosit la ghicirea viitorului si pentru alungarea spiritelor rele. Unele surse confirma faptul ca avea si o intrebuintare asemanatoare cu cea a busuiocului la noi in tara: in noptile magice, pus sub perna, ajuta tinerele fecioare sa-si viseze alesul.

 

Share This Post!

Lasă un răspuns