-
MELCI FIERŢI
- Adaugata pe: mai 23, 2010 11:43
Preparare
3 duzini de melci, 1 pahar oţet, 1 lingură sare, 1 pahar cu vin, 1 ceapă, 1 morcov, 3 căţei de usturoi, cimbru, dafin, sare, 10 boabe piper.
Melcii sunt mai gustoşi începând din octombrie până în martie, când se închid pentru iarnă cu o pojghiţă ca un capac, formată din sucurile lor întărite. Se pot mânca şi în lunile de vară; în acest caz trebuie ţinuţi însă 15 zile într-un paner închis sau într-o cutie, într-un loc răcoros, ca să elimine toată murdăria din intestine, deoarece aceasta strică gustul mâncării. Se spală melcii bine în mai multe ape. Dacă au capac acesta se desprinde uşor cu vârful unui cuţit ascuţit. Se pun într-un vas încăpător şi peste ei se toamă un pahar de oţet şi o lingură de sare de bucătărie. Se amestecă uşor şi se ţin astfel două ore, pentru ca sucurile să se dizolve. Se scurg şi se spală în mai multe ape. Se fierb apoi cu 1/2 litru de apă rece, un pahar de vin, ceapă şi morcovul tăiate felii, mirodenii, sare şi piper. Când încep să fiarbă, se ia spuma de 2 — 3 ori. Se acoperă şi se lasă să fiarbă în clocote mici trei ore. Se scot din scoică şi se servesc calzi, cu lămâie.
IasiPapa, mananca sanotos…Pofta buna!
111 Total Vizualizari, 2 Azi
Alte Retete scrise de iasipapa
- Cu iz de ….ceapa – Ceapa umpluta
- Pentru o masa copioasa, delicioasa si gustoasa – Spaghete Carbonara
- Puiul si leguma fac casa buna
- Gustos si aromat, usor de savurat, Muschiulet de porc cu prune
- Cartofiorii parfumati… Cartofi cu rozmarin
Cauta Retete
Retete populare
- Ciuperci Champignon cu Smantana (13 views)
- Salata de Icre cu Gris (12 views)
- Snitel de Vita (in Spuma de Ou) (12 views)
- Cum se portioneaza o Pasare... (11 views)
- Fasole Prajita... (10 views)
- Vinete Impanate (8 views)
- Ciuperci la Cuptor (8 views)
- Bagheta magica - Bagheta umpluta (8 views)
- Spaghetti cu ulei de masline şi sos de usturoi (7 views)
- Shaorma de Pui (7 views)

